Razie la proxeneții din Dej! Au adunat din proxenetism peste un milion de euro!

Potrivit polițiștilor de la Brigada de Crimă Organizată și Antidrog Cluj, acțiunea de la Dej a vizat activități de proxenetism și cămătărie.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au investigat activitatea infracțională a unor bărbați, bănuiți de proxenetism și camătă.

IPJ Cluj a transmis azi faptul că au fost efectuate 14 percheziții domiciliare în localitățile Cluj-Napoca, Dej, Gherla și Râmnicu Vâlcea, într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism și camătă. ”Din cercetări a reieșit faptul că, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, din municipiile Cluj-Napoca și Dej, în mai multe state europene, printre care Austria și Elveția, se arată în comunicat. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016-2020, în urma practicării prostituției, bărbații ar fi obținut sume mari de bani, aproximativ 1.000.000 euro, aceștia fiind trimiși în România, prin intermediul unor terțe persoane sau prin servicii de transfer de bani la distanță. Totodată, în cauză, față de alte două persoane, au fost extinse cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de camătă. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate autoturisme, articole de îmbrăcăminte și bunuri de lux”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *