Lemne confiscate de polițiști la Cluj în valoare de aproape 10.000 euro

Continuă combaterea infracțiunilor silvice la Cluj. Peste 240 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați în urma unor controale efectuate, în perioada 4-9 mai.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice Cluj, în parteneriat cu reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj, au acționat, în perioada 4 – 9 mai a.c., pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, prelucrarea sau comercializarea materialelor lemnoase”, transmite IPJ Cluj.

În urma activităților realizate, au fost legitimate 75 de persoane și verificate 52 de mijloace de transport.

Totodată, au fost efectuate verificări ale ocoalelor silvice private sau de stat, respectiv în zonele Gherla, Vlădeasa-Huedin, Valea Ierii, Beliș sau Cluj.

Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei, fiind confiscate cantitatea de 244,75 mc material lemnos, în valoare totală de 44.228 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *