Afacerea mirositoare de corupție legată de parcarea Aeroportului Internațional Cluj! Unde sunt parcarea supra etajată și hotelul de 4 stele! Au dispărut din acte!

Săptămâna trecută, foaiatransilvană.ro dezvăluia faptul că pentru parcarea din incinta Aeroportului Internațional Cluj, Consiliul Județean Cluj, primește doar 66.250 de euro, în condiția în care firma GOTO Parking SRL, încasează peste 1.13 milioane de euro/an.

Cei de la GOTO Parking SRL, fostă UTI Parking&Hotel Management SRL, trebuiau să construiască un hotel de patru stele dar și o parcare supraetajată, pe care nu le-au mai făcut niciodată. Nici una dintre cele două facilități, nu a mai fost construită, și asta cu larga complicitate a Consiliului Județean. Este curios de ce Consiliul Județean Cluj nu se conformează nici la 10 ani de la semnarea contractului, cu privire la construcția Hotelului de 4 stele și a parcării supraetajate.

La situația încâlcită din jurul parcării administrate de GOTO Parking SRl a contribuit din plin și Consiliul Județean Cluj, întreaga poveste fiind de competență a DNA Cluj. Poate se va sesiza și această instituție, care de mai bine de doi ani, ”șomează” cu mare talent.

Întreg misterul se poate afla dacă este lecturată sentința civilă 1145/2018 a Tribunalului Cluj, care face lumină asupra acestei afaceri care miroase a corupție. Revenind, în anul 2018, Tribunalul Cluj s-a pronunțat în favoarea firmei UTI Parking&Hotel Management SRL, care a devenit GOTO Parking SRL, la 1 decembrie 2019.

La semnarea contractului, dintre UTI Parking&Hotel Management SRL și Consiliul Județean Cluj, în 2010, se prevedea că în zonă trebuia construit și un hotel, precum și o parcare supraetajată. În 2011, Consiliul Județean Cluj, sub semnătura lui Alin Tișe, președintele acestei instituții a semnat un act adițional la contract prin care s-a redus doar suma de încasat din partea CJ Cluj, adică de la 250.000 de euro, în 2010, la doar 66.250 în 2011, și până în prezent.

În 2017, Alin Tișe a reziliat unilateral contractul, pe motivul că UTI Parking SRL nu a mai construit hotelul. Cu siguranță resortul întregii acțiuni în justiție a fost altul, din moment ce singura instituție care nu a respectat prevederile contractului a fost doar Consiliul Județean Cluj.

Astfel, Tribunalul Cluj susține în sentința sus menționată că cei de la UTI au depus la CJ Cluj, adresa 13436/2011, prin care s-a solicitat predarea amplasamentului pentru construcția viitorului hotel de 4 stele, din care rezultă că în lipsa terenului nu poate construi nimic.

”Pârâtul (Consiliul Județean Cluj – n.n.) a precizat că nu își poate îndeplini aceste obligații – de a preda terenul pentru construcția Hotelului de 4 stele – întrucât terenurile respective nu sunt libere de sarcini, fiind necesare următoarele operațiuni: – relocarea organismelor Vămii, Poliției de Frontieră, Poliției Transporturi Aeriene, MAI și SRI (n.n. niște barăci din lemn), pentru realizarea parcării supra etajate; soluționarea definitivă a litigiului cu Aviatrans (n.n. – soluționat definitiv în 2012)”, au susținut cei de la UTI, motivul pentru care nu pot construi hotelul de patru stele și parcarea supratejată. Un semn de întrebare, lecturând sentința, este legată de întrebarea de ce UTI SRL nu a mai făcut nimic timp de cinci ani?

Dincolo de inacțiunea totală a Consiliului Județean Cluj, în 2016, la cinci ani de la semnarea contractului de concesiune, și de la adresa 13436/2011, UTI a notificat din nou Consiliul Județean Cluj, prin care instituția era anunțată că și-a încălcat obligațiile contractuale, care se refereau la predarea terenului, și în consecință în 30 de zile, să remedieze această situație.

În timpul celor 30 de zile, Consiliul Județean Cluj nu a făcut nimic, șefii preferând să se uite în alte părți. Motivul este unul necunoscut, dar ușor de bănuit din moment ce se poate constata că încasările de pe parcare sunt uriașe, iar sumele care ajung la Consiliul Județean Cluj, ca redevență, minime. Și așa s-a ajuns la rezilierea parțială a contractului încheiat în 2011, reziliere afirmată de cei de la UTI.

În fața acestei situații, Alin Tișe a reziliat contractul total, dar a pierdut ulterior în instanță, care a dat dreptate celor de la UTI SRL, atât Tribunalul Cluj, cât și Curtea de Apel Cluj arătând faptul că cei de la UTI au dreptate.

Mihai ȘOICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *