Univers T a modernizat complexul său turistic din Călățele și a început să facă rezervări

Complexul hotelier Univers T a început să facă rezervări pentru cabana sa din comuna Călățele, recent modernizată. 

„După o perioadă de izolare și distanțare socială, viața revine încet la normal, iar cel mai potrivit mod de a celebra acest fapt este o ieșire cu familia și prietenii la munte, într-una dintre cele mai pitorești zone turistice din Munții Apuseni. Univers T dă, astfel, startul rezervărilor pentru cabana Casa Călățele, o unitate turistică recent modernizată, cu amenajări interioare de înaltă clasă și care dispune de facilități precum internet Wi-Fi, smart TV.

Situată în satul Călățele Pădure, cabana administrată  dispune de patru dormitoare, sufragerie, living, foișor pentru grătare, o curte spațioasă pentru activități în aer liber și dotări premium. Dacă intenționați să vizitați obiective turistice precum lacul de la Fântânele, cascada Vălul Miresii ori alte atracții din Parcul Natural Apuseni sau bisericile istorice din satele din jur, vă recomandăm să faceți o oprire”, au îndemnat reprezentanții acesteia.

Dintr-un credit aprobat și garantat de CJ Cluj, în valoare totală de 8,7 milioane de lei, complexul hotelier situat în vecinătatea lacului din cartierul Gheorgheni a reușit să demareze până două investiții majore: amenajarea cabanei proprii din localitatea Călățele Pădure, deja finalizată, și modernizarea amfiteatrului și a sălii de evenimente din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *