Milionarul Sile Pușcaș pus la punct de Emil Boc! A vrut să mai construiască niște blocuri! ”Nu totul se reduce la bani, betoane și blocuri”

Dezbaterile aprinse în cadrul Consiliului Local Cluj Napoca, la unul dintre punctele de pe ordinea de zi, care se referă la exproprierea unor terenuri care se află în imediata vecinătate a Cimitirului Evreiesc din Cluj Napoca.

Primarul Emil Bic a spus că s-au făcut presiuni uriașe asupra consilierilor locali pentru a nus e vota acest proiect, privind exproprierea unui teren în suprafață de două hectare, care se afla în proprietatea lui Sile Pușcaș, și care vroia să mai construiască niște blocuri. În schimb, primarul Boc a dorit ca în zona respectivă să se construiască un parc pentru miile de oameni care locuiesc în cartierul Europa, care se întinde în zona Calea Turzii.

”Dragi consilieri, din punct de vedere legal nu există o barieră legală pentru cA proiectul să fie suspus la vot. Argumentele invocate de domul avocat Stegăroiu, pe care îl respect, nu opresc o procedură legală. Referitor la despăgubiri, dacă sentința stabilește că trebuie completări la ceea ce a stabilit un expert al Statului Român, ne vom supune. Simpla deschidere a unor procese judiciare nu poate ține pe loc funcționarea administrației locale.  Orașul a evoluat și evoluează. Ați văzut rapoartele cu calitatea aerului și indicațiile de a lua măsuri pentru a diminua factorii poluanți. Realizarea parcului vine în concordanță cu ce se așteaptă cetățenii și ce ni s-a recomandat de către autorități. Oameni buni, mai opriți-vă! Toată lumea are dreptul să construiască în acest oraș. Nu totul se reduce la bani, betoane și blocuri”, a spus primarul, citat de ziardecluj.ro.

Prezent în sala de ședință, avocatul Călin Stegăroiu, care lucrează doar pe onorarii foarte mari, și care îl reprezintă pe milionarul Sile Pușcaș a încercat, voalat, să presiuni spunând că la mijloc este un proces pe rolul instanțelor. „Recursul se judecă vineri. Ne surprinde că apare acest proiect de hotărâre acum, înainte de soluționarea dosarului. Eu nu știu ce s-a modificat din 2014 până azi, astfel încât atunci să nu se justifice existența unui parc, iar acum să se justifice. Pe de altă parte, subliniez încă odata, vorbim de peste 5000 de mp de spațiu verde în plus. De ce? Proiectul inițal, cel imobiliar, prevedea o grădină de cartier cu peste 3000 de mp de spațiu verde. Un parc nu e construit doar pentru lucrătorii unui cartier, ci a unei urbe/comunități. Se naște întrebarea dacă acesta este cea mai bună variantă pe care să o luați în considerare. Referitor la despăgubire, s-a realizat un raport de evaluare întocmit de către un expert ANEVAR din București, care cunoaște sau nu piața de aici. Toți locuim în Cluj … Eu cred că dacă justiția va funcționa despăgubirile vor fi foarte mari. Pretențiile noastre sunt de peste 200 de milioane de lei. Dacă vom avea câștig, bugetul local va fi grevat de această datorie. Încercați să stabiliți ca resursele pentru realizarea parcului să fie mai eficiente. Acest punct pe ordinea de zi nu trebuia să apară astăzi, ci după soluția recursului”, a enunțat avocatul Stegăroiu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *