Incredibil! Dejenii testați pozitiv nu au Covid19! Aparatul de la Boli Infecțioase dă rateuri grave!

După ce miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru județul Cluj, 11 cazuri noi de infectări cu coronavirus, autoritățile au intrat în alertă.

La momentul respectiv, cei de la Direcția de Sănătate Publică Cluj au precizat pentru foaiatransilvana.ro, că nouă din cele 11 teste recoltate la persoane din Dej, sunt pozitive. Mai mult, niciuna dintre aceste persoane nu au avut legătură una cu alta, numele acestora nu figurau pe anchetele epidemiologice efectuate de medicii de la DSP Cluj, în alte cazuri confirmate. Cu toate astea, autoritățile medicale au precizat, la momentul respectiv, că este foarte probabil ca virusul să se răspândească cu viteză în comunitate, mulți dintre noi fiind asimptomatici.

”Sunt oameni care au avut simptome și au venit la medic pentru un control. Aveau simptome de tuse seacă, dureri de cap și temperatură. Au fost testați și au ieșit pozitiv. Nouă cazuri sunt din zona Dej, nu sunt romi din comunitățile de romi, dacă asta întrebați”, spuneau cei de la Direcția de Sănătate Publică Cluj, în cursul zilei de miercuri.

Cu toate astea, prefectul de Cluj, Mircea Abrudean a avut suspiciuni cu privire la această situație și a emis un ordin prin care s-a decis retestarea persoanelor din Dej. Incredibil, dar rezultatele în cazul a opt din cei nouă pacienți din Dej, au venit negative.  După ce au fost internați provizoriu pentru a fi sub control, cei opt pacienți au fost externați, la scurt timp după sosirea rezultatelor. Este de menționat că în cazul celor opt a fost făcută și o a treia retestare, la o zi distanță, care a ieșit tot negativă.

”Au fost ceva probleme cu aparatul de testare. De aceea am cerut retestarea persoanelor în cauză pentru că mi s-a părut ciudat că erau nouă oameni fără legătură între ei, din aceeași zonă, și care erau infectați. S-a recalibrat aparatul până la urmă și testele au ieșit negative”, a declarat prefectul de Cluj, Mircea Abrudean.

Testele au fost efectuate la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj Napoca, unde există două aparate, dintre care unul se pare că a dat eroarea gravă, despre care vorbim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *