Vin primii bani de la Comisia Europeană pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj

Comisia Europeană a aprobat finanțarea din fonduri europene cu 47 de milioane de euro a Spitalului Regional de Urgență (SRU) din Cluj, potrivit AGERPRES.

Proiectul se referă la un spital cu aproape 850 de paturi, cu echipamente de un nivel tehnologic ridicat, pentru a asigura o calitate mai bună a îngrijirii de urgenţă şi acces la servicii medicale care salvează vieţi. Spitalul va oferi îngrijire de nivel secundar şi terţiar, dar şi îngrijiri medicale de bază şi servicii de bază, cum ar fi chirurgie generală şi medicină internă.

Spitalul va aparţine de o reţea de spitale regionale de urgenţă, care vor îmbunătăţi sistemul de sănătate din România şi vor asigura o abordare multidisciplinară în cazul tratării cazurilor complexe. Proiectul va spori accesul la sistemul de îngrijire a sănătăţii pentru oamenii care locuiesc în zonele rurale sau defavorizate.

De asemenea, va ajuta la asigurarea unor diagnostice şi tratamente timpurii, prin urmare va ajuta la reducerea ratei mortalităţii şi a dizabilităţilor pe termen lung. Nu în ultimul rând, SRU va fi un mediu de lucru atractiv pentru doctori şi asistenți, ajutând la contracararea exodului de personal medial din regiune.

„O calitate mai bună a vieţii cetăţenilor, indiferent unde locuiesc ei, este prioritatea de bază a politicii de coeziune a Uniunii Europene. Permiţând asigurarea de servicii adecvate tuturor pacienţilor, inclusiv a celor care locuiesc în zone rurale izolate, acest proiect contribuie la obiectivul de a nu lăsa pe nimeni în urmă în domeniul sănătăţii, ceea ce este important în special în timpul unei pandemii globale”, a afirmat comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Proiectul ar urma să devină operaţional în 2026, informează Comisia Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *