Sâmbătă se redeschide piața volantă de la Sala Sporturilor. Ce reguli vor trebui respectate

Primăria Cluj-Napoca anunță opinia publică că va fi redeschisă pieța volantă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, care va funcționa după anumite reguli de distanțare și protecție.

Astfel, începând de sâmbătă, 27 iunie 2020, piața volantă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, clujenii vor avea din nou posibilitatea să achiziţioneze legume şi fructe proaspete de sezon direct de la producători locali.

Piața volantă va funcționa între orele 7.00 şi 15.00, dar cu respectarea anumitor reguli.

În vederea limitării efectelor răspândirii COVID-19, se vor implementa următoarele măsuri în piața volantă:

  • restricționarea accesului clienților la un număr de 60 de persoane în incintă;
  • prezența unui număr maxim de 50 de producători;
  • delimitarea spațiului în care va fi organizată piața volantă, cu separarea și semnalizarea circuitelor (intrare, ieșire, acces spre și dinspre grupurile sanitare);
  • amplasarea a 4 puncte cu dispensere cu dezinfectant;
  • purtarea obligatorie a echipamentelor de protecție (măști, mănuși) de către producători;
  • amplasarea standurilor cu marfă la o distanță de 3 metri;
  • dezinfecția suprafețelor de expunere a produselor;
  • dezinfecția grupurilor sanitare care deservesc piața volantă la fiecare 4 ore sau ori de câte ori este nevoie.

Clienții vor avea acces în piața volantă doar cu respectarea strictă a următoarelor reguli:

  • purtarea obligatorie a măștii de protecție;
  • respectarea circuitelor de intrare/ieșire;
  • respectarea marcajelor privind distanțarea socială;
  • dezinfectarea mâinilor la intrarea în piață;
  • respectarea unei distanțe de 50 cm față de standul de vânzare;
  • se interzice atingerea mărfii, aceasta fiind servită de către producător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *