Restaurantele s-ar putea redeschide în 9 iulie

O comisie aflată sub patronajul premierului va stabili regulile pentru redeschiderea restaurantelor în interior, scrie MEDIAFAX.

În momentul de faţă, sunt deschise doar terasele, care reprezintă doar o treime din piaţa barurilor şi restaurantelor în România. Proprietarii aşteaptă cu sufletul la gură redeschiderea, pentru care s-au pregătit deja de mai bine de o lună. Specialiştii din piaţă spun că, în ciuda eforturilor antreprenorilor din HoReCa, în jur de 30-40% din aceste business-uri ar putea să rămână pentru totdeauna cu lacătul pe uşă.

În cadrul întâlnirii de joi, dintre premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii HoReCa, s-a stabilit că se va forma o comisie alcătuită din oficiali ai Ministerului Economiei, ai Ministerului Sănătăţii, ANSVSA şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale.

Comisia va stabili un set de reguli pentru redeschiderea restaurantelor şi pentru relaxarea măsurilor în ceea ce priveşte terasele.

Propunerile vor ajunge la prim-ministrul Orban în acest weekend, urmând ca acesta să le promulge în perioada imediat următoare.

HoReCa este estimată la 3 miliarde de euro şi include în jur de 40.000 de societăţi comerciale. Conform unui sondaj realizat de industrie, din totalul cifrei de afaceri se vor pierde 2,4 miliarde euro, iar dintr-un total de aproximativ 400.000 de angajaţi, 320.000 vor fi concediaţi din cauza crizei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *