Fiul avocatei Dairatani a căzut iar pe droguri! A fost arestat azi alături de alți șapte traficanți

Un judecător de la Tribunalul Cluj a dispus arestarea a opt persoane, din Cluj Napoca, Turda și Florești, pentru trafic de droguri. Este vorba despre Elias Dairatani, care în trecut a mai fost arestat pentru trafic de droguri, Adrian Ionuș Porumb, Roland Iakab, Daciana Chereji, Radu Preda, Flaviu Oltean, Dorin Gherman și Andrei Mihai Wolff.

La data de 6 iulie a.c., polițiștii au efectuat 11 percheziții domiciliare în municipiul Cluj-Napoca, municipiul Turda şi în comuna Floreşti la domiciliile mai multor persoane bănuite de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, din cercetări a reieșit că, mai multe persoane ar fi procurat, comercializat şi ar fi deţinut pentru consum propriu substanţe psihoactive pe care le-ar fi comandat din mediul online şi pe care le-ar fi primit din Țările de Jos (Olanda) prin intermediul unor firme de transport.

În urma perchezițiilor, au fost ridicați 68.700 de lei, 9.800 de euro, 110 grame de cannabis, 240 de grame de substanţe cu efect psihoactiv, 5 laptopuri, 26 de telefoane mobile, un grinder, 5 cântare electronice, un hard-disk, o pușcă airsoft, un pistol airsoft și un pistol cu glonţ cu 5 cartuşe De asemenea, în urma acțiunii au fost puse în executare 10 mandate de aducere.

Elias Dairatani a mai fost arestat în 2017, tot pentru trafic de droguri. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la momentul respectiv a fost găsită şi ridicată cantitatea de circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, 50 de plicuri cu substanţe psihoactive, trei cântare şi instrumente de consum, precum şi sumele în cuantum de 20.210 lei, 2.305 euro şi 20 de lire sterline.

Grupul a fost condamnat la pedepse foarte mici cu închisoarea.

Elia Dairatani este fiul cunoscutei avocate din Baroul Cluj, Monica Dairatani.

 

PORUMB ADRIAN IONUŢ Inculpat Inculpat
DAIRATANI ELIAS Inculpat
IAKAB ROLAND EDMOND Inculpat
CHEREJI DACIANA LUCICA Inculpat
PREDA RADU ALEXANDRU Inculpat
OLTEAN FLAVIU Inculpt
GHERMAN DORIN Inculpat
WOLFF ANDREI MIHAI Inculpat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *