Campioana CFR Cluj a solicitat ajutor financiar de la guvernul Ungariei!

Pe modelul formațiilor Sepsi Sf. Gheorghe și Csikszereda, care au primit finanțare de la guvernul maghiar în valoare totală de la 6 milioane de euro, oficialii campioanei CFR Cluj, prin patronul din umbră Neluțu Varga, s-au hotărât și ei să își încerce norocul pentru o finanțare de la Budapesta, scrie gsp.ro.

Guvernul maghiar condus de Viktor Orban încă nu le-a apropbat campionilor României infuzia de capital pe care au solicitat-o.

Investiția Ungariei în fotbalul românesc ar putea să ajungă la o valoare și mai mare dacă Viktor Orban și oamenii lui vor aproba cererea de finanțare a lui CFR Cluj. Prin niște relații ale sale, acționarul principal Ioan Varga a solicitat la Budapesta ca statul maghiar s-o sprijine pe CFR așa cum le ajută, de câțiva ani, pe Sepsi și pe Csikszereda.

Guvernul de la Budapesta a mai finanțat și un club din Slovacia, pe DAC, din Dunajska Streda, o localitate cu o importantă comunitate maghiară. Acesta a fost criteriul principal după care s-a orientat Ungaria când a pompat bani în fotbalul din afara graniţelor ei. În Covasna, de unde e Sepsi, 74% dintre locuitori sunt de etnie maghiară. În Harghita sunt 85%, iar la Cluj, numai 15% dintr-o populaţie de 324.000 de locuitori. Guvernul Viktor Orban se orientase deja către alte două localităţi din România, pentru dezvoltarea altor cluburi după modelul „Sepsi și Csikszereda”: Oradea și Satu Mare. În Oradea, români de etnie maghiară sunt 25% dintre locuitori, în Satu Mare sunt 38%.

CFR Cluj a câștigat aproximativ 15 milioane de euro în sezonul 2019-2020 de pe urma traseului din cupele europene. Premiile de la UEFA au ajutat clubul să-și salveze contabilitatea, după un sezon în care înregistrase costuri cu mult mai mari decât erau veniturile, însă se confruntă, din nou, cu probleme financiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *