Razie a polițiștilor locali în mijloacele de transport în comun pentru depistarea clujenilor fără mască

Polițiștii locali din Cluj-Napoca au desfășurat în cursul zilei de astăzi, 17 iulie, între orele 11:00 – 12:30, o acțiune care a vizat verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Razi a avut loc în mai multe stații CTP și în mijloacele de transport în comun din următoarele zone:

– stația CTP George Barițiu – Piața Gării
– stația CTP Piața Gării – Bulevardul Muncii
– stația CTP Memorandumului – Regionala C.F.R. – Piața Mărăști
– stația CTP Mărăști – Aeroport

Au fost verificate 358 de mijloace de transport în comun și aproximativ 3.380 călători.

19 persoane au fost depistate fără mască de protecție.

La acțiunea de astăzi au participat 46 de polițiști locali. Aceștia au distribuit măști călătorilor care nu aveau asupra lor astfel de mijloace de protecție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *