Clujul ar putea avea, în premieră în România, un circuit pentru testarea autovehiculelor autonome

Cu o valoare de peste 53 de milioane de euro, proiectul „Centru de Inovare, Testare și Promovare Cluj (CITPC)” depus de Consiliul Județean Cluj spre finanțare europeană a trecut cu brio de etapa de preselecție, primind în urma evaluării 94,75 de puncte din maximul posibil de 100.

Unic în țară, proiectul urmărește să contribuie la consolidarea rolului asumat de județul Cluj de zonă inovativă. Acesta asigură componenta de testare și promovare a tehnologiilor avansate privind autovehiculele autonome și tehnologia avansată.

Printre cei care și-au manifestat deja interesul și susținerea pentru această inițiativă se numără o serie de entități clujene ce activează în domeniul cercetării precum Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Robert Bosch S.R.L. și Porsche Engineering România S.R.L.

„Dincolo de faptul că proiectul reprezintă o premieră absolută pentru România, marele merit al acestuia e legat de faptul că va consolida și mai mult profilul Clujului de pol de creștere și dezvoltare în domeniul înaltelor tehnologii, asigurând și componenta de testare a rezultatelor cercetării. El va aduce beneficii semnificative în domeniul cercetării, al inovării, al atragerii de noi investiții generatoare de locuri de muncă înalt calificate și bine plătite. În final, întreaga economie a Clujului va avea enorm de câștigat”, a declarat Alin Tise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *