Accident mortal pe șoseaua de centură Vâlcele – Apahida

Accident rutier s-a produs pe centura de Ocolire Vâlcele-Apahida, în jurul orei 10.50. Două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier, produs pe centura Vâlcele-Apahida.

Pompierii au găsit un autoturism și o autocamionetă avariate, iar în autoturism era încarcerat un bărbat în stare de inconștiență, în vârstă de cca 60 de ani. Echipajul de descarcerare a desfăcut rapid una dintre ușile blocate ale autoturismului și a acționat pentru a extrage de urgență bărbatul din autoturism. Acesta a fost preluat de echipajul medical SAJ care desfășoară în aceste momente manevre de resuscitare.

La locul evenimentului mai sunt consultați un bărbat și o femeie, în stare de conștiență și cooperanți. ”Din păcate organismul bărbatului descarcerat nu a răspuns manevrelor de resuscitare, în ciuda eforturilor de peste 40 de minute depuse de medicii de pe ambulanță”, a comunicat cei de la ISU Cluj.

Un medic cu specializarea, care se afla în trafic, a acordat primul ajutor bărbatului înainte de sosirea forțelor de intervenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *