„Târgul Producătorilor Locali” în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește până duminică, 9 august a.c., în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, „Târgul Producătorilor Locali”

Acesta este un proiect inițiat de TIFF 2020 și organizat în parteneriat cu „Made in Cluj”, prima platformă online care aduce împreună toți producătorii din județul Cluj și care a fost lansată în acest an, în perioada de la începutul pandemiei.

Astfel, înainte de proiecțiile de seară, cei interesați sunt așteptați să viziteze standurile celor aproximativ 15 producători locali care își prezintă bunătățile culinare proaspete sau atent conservate, plante aromatice și flori cultivate cu grijă. Aceștia vor oferi demonstrații și, de asemenea, vor împărtăși sfaturi din propriile gospodării.

Intervalul orar în care se realizează accesul în incinta parcului este 10:00 – 21:00, în fiecare zi.

Produsele comercializate vor putea fi consumate exclusiv în afara perimetrului parcului, iar fumatul va fi permis doar în zonele special amenajate.

Pentru deținătorii de bilet TIFF pentru proiecția din ziua în curs la locația HOIA (Aleea Parcului Etnografic), accesul prin parc este gratuit.

Acces vizitatori: bilet în valoare de 6 lei. Elevii și studenții vor beneficia de reduceri.

Detalii: bit.ly/3i473nE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *