Rușinea din centrul Clujului. Imaginea deplorabilă în care a ajuns imobilul fostului restaurant „Luciana” de pe Eroilor – FOTO

Imobilul care a găzduit vechiul restaurant Luciana de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, colț cu strada Baba Novac, este lăsat de ani buni în paragină și continuă să se degradeze pe zi ce trece, fără să îi pese cuiva.

Proprietarul clădirii nu a investit niciun leu în modernizarea ei, în ciuda deciziei municipalității de a impune supraimpozitarea cu 500% a clădirilor nerenovate din centrul orașului. Acesta speră să închirieze clădirea, mizând pe vadul excelent pe care îl are, însă nimeni nu se încumetă să o facă dat fiind prețul exorbitant care se ridică până la peste 7000 euro, dar și starea deplorabilă în care se află atât fațada cât și interiorul.

Astfel, nu ne rămâne altceva de făcut decât să privim cum un simbol al Clujului se distruge.

Trec lunile, trec anii, iar acest imobil nu își găsește niciun chiriaș sau proprietar care să îi redea strălucirea de altădată, degradându-se vizibil și reprezintă chiar un pericol public pentru trecători, oricând existând riscul să se desprindă o țiglă din acoperiș sau bucată din fațadă și să rănească pe cineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *