Schimb de generații la VITACOM. Milionarul Vasile Vita și-a numit fiica director executiv administrativ pentru a redresa afacerea familiei

Fiica milionarului Vasile Vita, Aviva, a fost numită în funcția de director executiv administrativ în cadrul producătorului și furnizorului Vitacom Electronics Cluj (VEC) pentru a redresa compania după efectul negativ pe care l-a avut pandemia asupra afacerii. Inițial, aceasta conducea departamentul de marketing.

VEC, companie specializată în producerea și furnizarea de produse și accesorii electronice, a anunțat pentru prima jumătate a anului afaceri de 23 de milioane de lei, în scădere cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru a minimiza efectele pandemiei, Vitacom a luat măsuri de reducere a cheltuielilor, ceea ce a influențat pozitiv profitabilitatea. Aviva Vita a preluat noua poziție și și-a propus să aducă o strategie nouă de organizare a activității administrative, sporind productivitatea.

Aceasta va avea în subordine departamentele de resurse umane (HR), suport IT, marketing, financiar, asigurarea calității, relații publice și va păstra conducerea top managementului. Ea își propune să reorganizeze activitățile pentru eficientizarea sarcinilor și creșterea productivității departamentelor și angajaților.

Noul director spune că a început cu schimbări în departamentul HR, a adus oameni noi în echipă și va pune accent pe satisfacția și evaluarea personalului existent.

„În mod evident, va fi un focus mult mai mare pe fiecare departament și divizie. Industria noastră nu respectă tradiția, ci inovația; din acest motiv fiecare moment fructificat poate aduce plusvaloare.

Suntem puși în postura în care trebuie să gândim mereu cu un pas înaintea curentului, lucru pe care la Vitacom, vreau să îl facem. Prin intermediul noilor planuri de organizare și restructurare a departamentelor pe care le am de acum în subordine, îmi doresc să creștem productivitatea companiei și, în egală măsură, gradul de satisfacție a angajaților”, a declarat Aviva Vita.

În urma noilor măsuri implementate, compania a înregistrat rezultate în creștere în ultimele luni. În topul celor mai căutate produse s-au aflat termometrele, lămpile sterilizatoare, gelurile de curățare.

Compania a înregistrat o creștere a valorii coșului mediu de cumpărături cu 25% față de aceeași perioadă din 2019, care a ajuns până la 140 de lei. Vitacom a fost înființată de Vasile Andrei Vita și a dezvoltat două branduri proprii, Well și Chrome, alături de parteneriatele cu branduri recunoscute la nivel mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *