Traseism electoral à la Cluj. 40% dintre primarii PSD din 2016 au migrat la PNL Cluj

Traseismul electoral a fost ridicat la rang de artă în acest an de PNL Cluj, care a reușit să transfere 40% dintre primarii PSD Cluj din 2016. În total, 183 de traseiști sunt la Cluj, din care 116 de la PSD se regăsesc pe listele PNL Cluj pentru alegerile locale, se arată într-o analiză USR-PLUS.

Din partea partidului ALDE au trecut la PNL, iar de la PMP 17 au devenit liberali cu acte în regulă.

„PNL a dat o palmă tuturor românilor care credeau că scăpăm de PSD, sutelor de mii de oameni care au protestat în ultimii ani, miilor de liberali autentici.

Și parcă încă îl auzim pe Rareș Bogdan urlând despre ferecarea ușilor partidului, pe Orban zicând că nu a semnat nicio listă cu traseiști sau pe Iohannis declarând că este împotriva traseismului.
Cum e PNL diferit de PSD, când 2200 dintre candidații actuali sunt PSD-iști?

Vă simțiți trădați? Mințiți? Pe bună dreptate! De 30 de ani aceeași oameni schimbă partidele în funcție de interesul propriu și niciodată în interesul cetățenilor”, arată cei de la USR-PLUS într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *