Încă 8 școli din Cluj s-au închis din cauza creșterii alarmante a numărului de infectări cu COVID-19

Creșterea alarmantă a numărului de infectări în județul Cluj a adus la închiderea a încă 8 unități de învățământ și trecerea lor în scenariul roșu, iar numărul total este de peste 300 de școli.
În ultimele 24 de ore, alte 8 unități de învățământ din Cluj au fost trecute în scenariul 3 de funcționare, iar numărul celor în care predarea se face în scenariul verde, adică față în față, a coborât sub 100, adică mai puțin de un sfert din totalul școlilor/grădinițelor din județ.
Datele Inspectoratului Școlar Județean Cluj arată, vineri, la nivelul judeţului, următoarea situație:
- în 313 unități de învățământ cursurile s-au ținut online, după scenariul 3 (roşu),
- 12 unități de învățământ au funcționat în scenariul 2 (galben), adică hibrid, care presupune participarea zilnică față în față a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a,
- în 98 de unități de învățământ preuniversitar din județ s-a aplicat scenariul 1 (verde), adică participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
În ultimele 24 de ore, Clujul a înregistrat 722 de infectări cu noul coronavirus, iar rata infectărilor în județ a ajuns la 5,92 la mia de locuitori. De asemenea, în prezent, la Cluj, sunt confirmați pozitiv în total 270 elevi și profesori din 83 de unități de învățământ.