Aplicație mobilă lansată de poliție pentru sprijinirea victimelor violenței domestice

Poliția Română a lansat o aplicație mobilă care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute în astfel de cazuri.

Noua aplicație a fost dezvoltată și adaptată pentru țara noastră în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România (FVR) cu Poliția Română – prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Asociațiile Necuvinte și Code for Romania.

Bright Sky RO este acum disponibilă în AppStore și Google Play store în limbile română, engleză și maghiară. Aplicația găzduiește mai multe funcții.

Printre ele se numără căutarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea chestionarului de evaluare a riscului, ghidul de siguranță online și căutarea de informații generale din meniul aplicației (cauzele și consecințele violenței domestice, ordinul de protecție).

Aceasta dispune de o funcție – jurnal care are rolul de a ajuta potențialele victime în strângerea dovezilor necesare documentării abuzului.

Bright Sky RO educă populația despre abuz și semnele lui. Prin îndrumare și un ghid cu mijloace concrete, aflăm care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze o victimă atunci când se decide să iasă dintr-o relație abuzivă.

Violența de gen este un fenomen distribuit uniform în toate păturile sociale, de aceea, cu ajutorul Poliției Române, dorim să informăm cât mai mulți oameni, fie victime, fie persoane interesate să ofere ajutor victimelor”, a declarat Angela Galeța, directorul FVR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *