PSD Cluj și-a schimbat fața. Candidează cu oameni noi la alegerile parlamentare!

PSD Cluj și-a lansat astăzi candidații la alegerile parlamentare în cadrul unui eveniment care a avut loc pe Cetățuie, iar anul acesta social-democrații clujeni ne oferă o listă formată, preponderent, din oameni noi în partid, avându-l ca și locomotivă principală pe sociologul Vasile Sebastian Dâncu, fost vicepremier si ministru, actualmente președintele Consiliului Național al PSD și candidat pe locul 1 la Senat.

Primul care a luat cuvântul a fost președintele filialei județene, Alexandru Cordoș, urmat de sociologul Vasile Sebastian Dâncu, urmat de Patriciu Achimaș Cădariu, candidat pe locul 1 la Camera Deputaților și președintele CJ Bistrița-Năsăut, Radu Moldovan.

„În aduc aminte că acum 16 ani, într-o zi ca aceasta, am inaugurat lucrările la Autostrada Transilvania, eu sunt cel care a botezat-o atunci și prietenul meu Ioan Rus a dat prima sapă. Au trecut 16 ani și Autostrada nu e gata și circulăm doar pe fragmente. 15 județe din Transilvania au primit atunci același răspunsde la premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, ‘nu este de interes național, este de interes regional’. Ca și cum regiunea noastră nu face parte din națiunea română. 15 județe din Transilvania au fost ținute atunci în afara interesului național. Toate aceste lucruri au făcut ca PSD să piardă foarte mult în Transilvania, pentru că de foarte multe ori Partidul Social Democrat a fost asociat cu statul, fiind principalul partid care a contribuit la modernizarea României, la investiții și la construcția României.

În ultimii ani PSD a greșit față de electorat, electoratul din Transilvania este câteodată mai sensibil decât cel din alte zone la lucruri care sunt privite uneori prea ușor, la nepotism, la corupție, la unele relații feudale și autocratism, dar și ardelenii care sunt oameni mai aplecați spre cifre și spre concret recunosc rezultatele.

Astăzi noi venim și recunoaștem greșelile pe care le-am făcut de-a lungul timpului și venim cu o altă conducere și un alt stil de lucru. Poate că unii o să strâmbe din nas, dar astăzi pot spune că venim cu un nou PSD, un nou partid social democrat. Cred că o parte dintre cei care au făcut acete greșeli nu mai fac parte din Partidul Social Democrat și din această cauză trebuie să ne uităm la rezultatele din ultimii ani.

În ultimii 8 ani când a condus PSD, PIB-ul aproape s-a dublat, de la 596 de miliarde de lei la 1000 de miliarde de lei. În euro a crescut cu 70% PIB-ul. Noul nostru program, strategia cu care încercăm să recâștigăm Transilvania și Banatul se bazează pe câteva cereri în plus pe care le avem din partea concetățenilor noștri din această parte a țării. Una este umanismul, care este o dimensiune fundamentală a spiritului transilvan, a spiritului ardelenesc, trebuie să organizăm solidaritatea cu ceilalți. Trebuie să ne gândim cu solidaritate și umanism la toate categoriile de populație. Asta știm să facem noi social-democrații”, a declarat Dâncu.

Patriciu Achimaș-Cadariu, director medical al Institutului Oncologic Cluj-Napoca și fost Ministru al Sănătății, deschide lista PSD Cluj la Camera Deputaților. Acesta a declarat că a fost convins de Vasile Dâncu să candideze.

„Este o onoare pentru mine să fac parte din această echipă. Sigur, sunt cel mai nou venit, trebuie să vă mărturisesc că am avut reticiențele mele, însă a fost foarte ușor să mă integrez în această echipă. Pe mulți dintre ei îi cunoșteam, am avut proiecte împreună. Am mers pe mâna profesorului Vasile Dâncu, care mi-a spus că m-a observat și că mă pricep la politică. Așa că l-am ascultat pe domnul profesor”, a declarat Achimaș-Cadariu.

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, se află pe locul 2 la Camera Deputaților și a ținut să transmită că este mulțumit de lista de candidați.

„Este un moment foarte important pentru echipa PSD Cluj. Sunt mândru să prezint astăzi echipa social-democrată care va candida și va putea reprezenta Clujul în Parlamentul României. Venim în fața alegătorilor cu specialiști recunoscuți în domeniul în care activează, oameni dedicați și implicați, care îi pot reprezenta pe clujeni cu demnitate, seriozitate și corectitudine. I-am ales datorită activitatății și experienței lor, iar al doilea motiv a fost acela de a aduce în partid acei oameni care cred în valorile social-democrate”, a declarat președintele interimar al PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

Candidații PSD Cluj pentru Senat: Vasile Dâncu, Răzvan Ciortea, Claudia Anastase, Mihai Mocanu, Florin Groza, Laurențiu Oprea

Candidații PSD Cluj pentru Camera Deputaților: Patriciu Achimaș-Cădariu, Alexandru Cordoș, Ovidiu Săcară, Horea Chirteș, Cornel Itu, Laura Chiorean, Mădălin Glăvan, Vasile Sălătioan, Teodora Muncelean, Marinel Băgăcean, Maria Gherman, Dragoș Lup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *