Un bărbat căutat cu mandat european, depistat de poliție în Săvădisla. A dat o lovitură și a furat 50.000 euro în Italia

Un bărbat care era dat în urmărire cu mandat european de arestare de autorităţile din Italia, după ce ar fi fost implicat în mai multe furturi, a fost depistat de polițiștii clujeni tocmai în comuna clujeană Săvădisla.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat miercuri, 11 noiembrie, o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului Cluj-Napoca, Dej și Turda, alături de secția rurală arondată acesteia, în vederea depistării persoanelor care se sustrag legii, a celor urmărite în baza unor mandate de executare a pedepsei închisorii, mandate naționale sau europene de arestare preventivă.

Astfel, polițiștii clujeni au depistat miercuri pe raza comunei Săvădisla un bărbat în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, potrivit polițiștilor, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi săvârșit mai multe acte de furt din diferite societăți, valoarea prejudiciului fiind de 50.000 de euro.

Totodată, în cadrul acestei acțiuni, polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au depistat un bărbat în vârstă 52 de ani, din același municipiu, pe numele căruia era emis un madat de executare a pedepsei cu închisoarea de către magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca.

Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 2 ani și 10 zile ca urmare a săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *