Tânărul care a căzut din portbagajul mașinii se află în stare gravă. A suferit o intervenție chirurgicală la cap și e în comă

Tânărul care a suferit un accident duminică, după ce a căzut în timp ce era transportat în portbagajul unei mașini, a fost internat la Cluj-Napoca. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și a fost operat de urgență.

În urma accidentului, tânărul de 27 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral sever și operat de urgență. Medicii spun că starea s-a este gravă.

„S-a intervenit chirurgical în urgență, sub coordonarea Medicului șef de Secție Clinică Neurochirugie. Pacientul este în terapie intensivă, în comă, intubat și ventilat mecanic, stabilizat. Prognosticul rămâne rezervat”, au transmis reprezentanții SCJU Cluj-Napoca.

Accidentul s-a petrecut duminică după-amiază pe drumul dintre Poiana Horea și Beliș, când tânărul care era transportat în portbagajul unei mașini a căzut din autoturism într-o curbă.

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca, se deplasa cu un autoturism pe DN1R, din direcția Poiana Horea spre Beliș, având ca pasager în portbagajul autoturismului un tânăr de 27 de ani. „Ajuns pe un sector de drum în pantă, într-o curbă la dreapta, pasagerul din porbagaj s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil”, a precizat IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *