A intrat în reparații Clinica de Ortopedie din Cluj

Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii din Cluj-Napoca în care funcționează Secțiile Clinice Ortopedie-Traumatologie I-II au început.

Noile lucrări vizează reabilitarea și modernizarea clădirii și a instalațiilor aferente, etajarea secției clinice ortopedie – traumatologie, relocarea și modernizarea blocului operator și anestezie terapie intensivă, reamenajarea spațiilor ocupate de blocul de ortopedie existent, amenajarea accesului auto al ambulanțelor, construirea unui lift exterior, precum și amenajarea liftului exterior și a accesului ambulanțelor.

Conform Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, proiectul are o valoare totală estimată la 20.000.000 lei.

Clinica de Ortopedie-Traumatologie „Alexandru Rădulescu”, compusă din două secții de ortopedie-traumatologie, este primul spital de ortopedie din țară, fiind inaugurat în anul 1921. Clinica este compusă din două secții, un bloc operator și un compartiment ATI, amplasate în aceeași clădire.

Secțiile Ortopedie-Traumatologie I-II au trecut în structura SCJU în anul 2011, înainte acestea făcând parte din fostul Spital de Adulți.

În perioada 2011-2013, valoarea totală a investițiilor pentru cele două secții s-a situat în jurul sumei de 165.000 lei, iar în perioada 2014-2020, dotările și lucrările de reparații destinate acestora a depășit 5.000.000 lei.

Cumulat, cele două secții de ortopedie-traumatologie externează anual peste 3000 de pacienți, iar în regim de ambulatoriu sunt consultați aproape 9000 de pacienți.

„Sperăm, ca pe lângă veniturile proprii, să avem în continuare sprijinul Consiliului Local, al Consiliului Județean și al Ministerului Sănătății pentru a finaliza proiectul la termen”, transmit reprezentanții SCJU Cluj.

Lucrările ar urma să fie finalizate în anul 2022. Investiția a fost demarată cu sprijinul Consiliului Local care, în acest an, a alocat suma de 1.931.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *