AVERTIZARE METEO de vânt, polei și ninsori, prelungită

Meteorologii au emis o nouă informare de vreme rea pentru cea mai mare parte a țării.

Astfel, potrivit ANM, în intervalul 8 decembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 10:00, în sud-estul țării se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan și în sud-estul Moldovei. În Carpații de Curbură, în Carpații Meridionali, în restul Munteniei și al Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5…10 cm.

În cursul zilei de marți, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea și la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 55…65 km/h.

În noaptea de marți spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaților Meridionali și în zona Munților Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, zăpada fiind spulberată.

Notă: În următoarele zile, temporar se vor semnala precipitații în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice și centrale, precum și în zonele de munte, unde cantitățile de apă vor fi însemnate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *