Cu ce se mai ocupă primarii din județul Cluj! Edilul din Valea Ierii a fost trimis în judecată pentru furt!

Ales recent ca primar în Valea Ierii, județul Cluj, Dorin Nap a fost trimis în judecată la Judecătoria Turda, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul silvic, mai exact furtul de lemne.

Dorin Nap are 33 ani, și a fost pădurar înainte de a fi ales primar la Valea Ierii. A cochetat cu politica și înainte de a fi ales primar, el fiind consilier local PSD.

La data de 11 aprilie 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Serviciul de Ordine Publică, Biroul de Combaterea Delictelor Silvice au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier, pe raza comunelor Băișoara și Valea Ierii. Cu acea ocazie, au aplicat o sancțiune contreavențională la Legea 171/2010 și au dispus confiscarea faptică a unei cantități de materiale lemnoase.

Ulterior, au efectuat verificări cu privire la proveniența materialelor lemnoase și astfel s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări, a precizat IPJ Cluj.

A furat lemne ăn postul Paștelui

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, dosarul penal are numărul 885/P/2020. În acest dosar, la data de 8.10.2020 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nap Dorin, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere de arbori fără drept (prev. de art. 107, alin. 1, lit. c, alin. 2, lit. d din Legea 46/2008 – Codul Silvic), furt de arbori din fondul forestier (prev. de art. 109, alin. 1, lit. c, alin. 2, lit. d din Legea 46/2008 – Codul Silvic) și fals intelectual (prev. de art. 321 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 38, alin. 1 din Codul Penal). În 10.12.2020, dosarul a ajuns la Judecătoria Turda, constituindu-se Dosarul 8206/328/2020, în care Garda Forestieră Cluj, Primăria Tureni, ANAF și Ocolul Silvic Valea Ierii s-au constituit părți civile (pentru recuperarea unor daune).

Conform probelor existente la dosar, în 10 aprilie 2020 (era cu câteva zile înainte de Paște, în plină stare de urgență din cauza pandemiei!), inculpatul Nap Dorin, în calitate de pădurar, s-a deplasat în cantonul pe care îl avea în pază, în corpul de pădure situat pe raza administrativă a comunei Valea Ierii, UP I Bondureasa (ua 93a), și de aici a tăiat fără drept un număr de 7 arbori de esență rășinoase cu un volum de 15,771 mc, pe care apoi i-a tractat de la locul tăierii până într-o rampă primară cu un tractor.

În seara aceleiași zile l-a contactat telefonic pe martorul B.I. căruia i-a oferit spre vânzare materialul lemnos sustras, acesta acceptând să-l cumpere, având convingerea că acesta este de proveniență legală, informează Turdanews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *