O aplicație care ar putea rezolva problema bicicletelor și trotinetelor în trafic, premiată la Gala „10 pentru Cluj”

Elevii pregătiţi în cadrul programului Academia „Descoperă-ţi pasiunea în IT” (DpIT) au fost desemnaţi de autorităţile locale ca fiind liceenii cu cele mai bune rezultate în domeniul Inovației și premiați recent în cadrul Galei de Excelenţă „10 Pentru Cluj”. Ei au dezvoltat un produs inedit, „CyclinGo”, care aduce un plus de siguranță bicicliștilor, motocicliștilor și trotinetiștilor, în special într-o metropolă cu un trafic intens cum este Cluj-Napoca.

Aflată la a 12-a ediţie, Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj” şi-a desemnat  în 15 decembrie câştigătorii. Şi în acest an, „cei mai buni dintre cei buni” la categoria Inovaţie au fost declaraţi șase liceeni pregătiţi extracurricular în cadrul programului de educaţie practică Academia DpIT organizat de un ONG clujean, Asociaţia „Descoperă-ţi pasiunea în IT”.

„Avem un premiu de excepție, care merge la Asociația DpIT, pentru un proiect inedit, care aduce siguranță în trafic. Este un lucru de care avem nevoie fiecare dintre noi. Dorim, în același timp, să încurajăm dimensiunea mobilității alternative la mașină. Clujul este prin excelență un oraș care și-a propus să crească la cel mai înalt grad calitatea vieții, or asta nu se poate face decât prin diminuarea consumului gazului cu efect de seră, printr-un mediu verde, nepoluant, prin încurajarea transportului alternativ la mașină, prin încurajarea mobilităților alternative de sharing, de bike sharing, car sharing, iar acești tineri minunați, extraordinari, din echipa GetOverIT, au reușit această aplicație. Bravo lor pentru dedicație, bravo pentru talentul pe care îl au, pentru faptul că au ales un domeniu de maxim interes pentru noi, clujenii”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Proiectul realizat de echipa din cadrul ediției din acest an a Academiei DpIT este unul inovativ şi complex, dispunând de un format dual, constituit dintr-o componentă hardware și o aplicație mobilă. Partea de hardware este reprezentată de un sistem de semnalizare inteligent pentru bicicliști, motociclişti şi trotinetişti, sub forma unei veste cu leduri.

Din aplicație, aceasta poate fi personalizată și folosită ca o platformă de promovare a brandurilor care doresc să-și afișeze logo-urile în trafic. Este un produs dezvoltat la nivel de prototip, este perfect funcțional și se află în stadiul de a fi lansat pe piață. „CyclinGo” a fost, totodată, proiectul care a câştigat locul I la Concursul desfăşurat la finalul programului Academia DpIT 2020, program aflat la a 6-a ediţie, care, în 2020, datorită situaţiei epidemiologice s-a desfăşurat în online.

„Viitorul le aparține celor care ştiu să își aducă visurile în realitate, iar elevii pregătiţi de noi își adaugă cu succes pe listă și această abilitate. Acești tineri continuă să crească și să devină vectori de schimbare în comunitate și după finalizarea programului Academia DpIT. Experiența ediției 2020 ne arată încă o dată că trebuie să susținem inovația în perioada de criză. Nu o putem pune „în așteptare”, pentru că își pierde vigoarea, iar la ieșirea din criză avem nevoie tocmai de creativitatea tinerilor„, apreciază Liliana Ștefan-Cazacu, președinte al Asociației “Descoperă-ţi pasiunea în IT”.

Despre Gala „10 pentru Cluj

Gala de excelenţă „10 pentru Cluj” este un eveniment dedicat elevilor clujeni. La finalul fiecărui an, în cadrul evenimentului sunt recompensaţi, cu premii şi diplome, cei mai merituoşi copii și tineri clujeni (cu vârsta între 3-18 ani) care au obţinut rezultate deosebite în diverse domenii de activitate, pe parcursul anului școlar în curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *