SOLIDARITATE. Avocații clujeni au ieșit astăzi în stradă în semn de protest față de condamnarea avocatului Robert Roșu – FOTO

Sute de avocați clujeni au protest luni dimineață, 21 decembrie, la fața Tribunalului din Cluj-Napoca și a Curții de Apel, în semn de protest față de condamnarea avocatului Robert Roșu în dosarul Ferma Băneasa.

Avocatul Robert Roșu din Baroul București a fost condamant la cinci ani de închisoare, cu executare, pe motiv că la cererea clientului său, prințul Paul de România, a solicitat către mai multe instituții ale statului, printre care și Romsilva, punerea în executare a două sentințe definitive și irevocabile pronunțate în favoarea acestuia.

La Cluj, avocații clujeni au ieșit și ei în stradă în semn de solidaritate cu colegul lor de la București condamnat abuziv.

Prezent la protest, cunoscutul avocat clujean Mihai Neamț a declarat că avocații s-au revoltat ca urmare a modului în care funcționează justiția.

„Nu a fost vorba despre o revendicare punctuală. Am ieșit în stradă aproximativ 120-130 de avocați, nemulțumiți de modul în care funcționează justiția din România. Am vrut să tragem un semnal de alarmă în privința încălcărilor flagrante ale dreptului la apărare. Un avocat a fost condamnat (n.r. – cazul lui Robert Roșu), iar dreptul la apărare, demolat. Este inadmisibil așa ceva. Ne doare modul în care a ajuns să fie umilită avocatura. Atât timp cât un judecător din dosarul „Ferma Băneasa” spune că are familie de crescut, vă dați seama despre ce presiuni vorbim?”, ne-a declarat avocatul Mihai Neamț, citat de EvZ.ro.

În ceea ce privește situațiile în care un două instanțe dau decizii total opuse (achitare – condamnare), așa cum a fost cazul și în dosarul „Ferma Băneasa”, care a inflamat avocatura română, pe bună dreptate, avocatul Neamțu a mai afirmat: „România a fost condamnată la CEDO pentru asemenea cazuri. Mă înfioară faptul că eu, ca avocat, trebuie să mă gândesc la faptul dacă un judecător respectă legea. Atât timp cât nu există o lege a răspunderii magistraților, sunt probleme. Cum să dai un verdict la 180 de grade, dacă la dosar nu apar probe noi și de fapt sunt administrate cele vechi?”, s-a întrebat avocatul din Cluj-Napoca.

O altă problemă din justiție este cea legată de celebrele protocoale încheiate cu SRI de către magistrați. „Un judecător care a lucrat cu un om de la SRI o dată, nu o va face și a doua oară? Nu este lipsit de credibilitate? Statul nu a luat nicio măsură în această privință. Eu aș fi propus o sancționare a acestor judecători care să vizeze suspendare pentru măcar cinci ani din cauzele penale”, a conchis avocatul.

Protest masiv și la București

Și la București a avut un loc un protest similar, la ora 11:00, în fața Palatului de Justiție, organizat de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA).

De menționat este că, de la momentul pronunțării celor două sentințe și până la momentul pronunțării acestei condamnări , nicio o altă instanță de judecată nu a dispus anularea celor sentințe irevocabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *