Ziua Culturii Naționale, marcată la Cluj-Napoca cu discursuri și depuneri de coroane la monumentul lui Eminescu

Primăria Cluj-Napoca a organizat vineri, 15 ianuarie, tradiționala ceremonie cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în fața Teatrului Național Cluj-Napoca.

Am participat astăzi la ceremonia restrânsă organizată de municipalitate cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului Național Cluj-Napoca.

Cultura unui popor reprezintă, fără doar și poate, un element definitoriu pentru identitatea națională.

Municipiul nostru se bucură de o vitalitate culturală aparte, iar oamenii de cultură, indiferent de domeniul în care activează, contribuie cu certitudine la o viață mai bună aici, în Cluj.

Primăria municipiului Cluj-Napoca sprijină constant sectorul cultural, atât prin finanțări nerambursabile, cât și prin politici publice care să creeze un spațiu propice pentru dezvoltarea culturii, în toate formele ei, chiar și în timpul pandemiei”, a declarat Emil Boc.

În cadrul ceremoniei, instituțiile statului au adus un omagiu poetului Mihai Eminescu, la 171 de ani de la nașterea sa.

De asemenea, în semn de respect pentru ceea ce înseamnă Mihai Eminescu pentru cultura poporului român, pe clădirea Teatrului Național va fi proiectată imaginea sa, în intervalul orar 18:00-21:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *