Eparhia Cluj-Gherla are un nou administrator interimar până la stabilirea unui nou episcop după decesul regretatului Florentin Crihălmeanu

Eparhia Cluj – Gherla și-a stabilit noul administrator până la stabilirea unui nou episcop. Este vorba de preotul Marius Cerghizan, care a fost hirotonit preot în 21 noiembrie 2006, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca de către PS Florentin Crihălmeanu.

„Turma cuvântătoare a Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla nu a rămas fără Păstor. După recenta mutare din această viață a regretatului Episcop eparh, PS Florentin Crihălmeanu, prin hotărârea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost numit un Administrator eparhial care se va îngriji de buna-cârmuire a acestei eparhii până la data alegerii unui nou episcop.

Preotul rânduit să continue, pentru o perioadă, lucrarea pastorală a Preasfinției Sale Florentin este cel care i-a fost secretar, i-a stat alături ca și consilier eparhial și din vara lui 2020 a fost vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla: Pr. Dumitru Marius Cerghizan numit, prin Decretul nr. 931/19.01.2021, în funcția de Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla”, precizează preotul Daniel Avram, consilier eparhial cu Mass-Media.

Preotul Cerghiza este capelan al comunității „Bunavestire” al Congregației Surorilor Maicii Domnului, iar în trecut a fost administrator parohial în parohiile Corpadea și Petea.

În anul 2006 Preasfinția Sa Florentin i-a încredințat misiunea de secretar eparhial. A fost ales în structurile conducerii Eparhiei de Cluj-Gherla din anul 2012, iar în 2014 a fost numit în calitatea de consilier pastoral. Începând cu anul 2017 a îndeplinit cu dăruire misiunea de vicar cu preoții.

În 22 iunie 2020, i-a fost încredințată o nouă misiune, aceea de Vicar General al Eparhiei de Cluj-Gherla, pe care a îndeplinit-o cu credință, contribuind, alături de Episcopul eparhial, la bunul mers al vieții eparhiei.ân

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *