Interes mare pentru admitere la UBB Cluj. Aproape 21.000 de candidați înscriși. Care au fost cele mai căutate facultăți?

Peste 2.500 de absolvenți de liceu au susținut, în ultimele două zile, examenul scris pentru admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică și la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Examenul a fost organizat cu respectarea măsurilor de distanțare și a celor de siguranță sanitară impuse de condițiile speciale în care se desfășoară, în acest an, admiterea la cele 22 de facultăți ale UBB, iar rezultatele vor fi afișate, conform calendarului, în perioada imediat următoare. Înscrierile online pentru prima sesiune a admiterii 2021 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au început în data de 12 iulie 2021, numărul candidaților ajungând, după prima săptămână de înscrieri, la 17.000 pentru studiile de licență, respectiv 4.000 pentru studiile de master. Cele mai căutate facultăți ale UBB sunt, după prima săptămână de înscrieri, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, care a atras peste 3.300 de absolvenți de liceu, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – cu 3.126 de…

Bărbat de 65 ani dintr-un sat din Cluj, dat dispărut de 10 zile!

Un bărbat de 65 de ani, din satul Bucea, comuna Negreni, este căutat de poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.  Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 11 iulie, în jurul orei 23.00, ILEA GRIGORE, în vârstă de 65 de ani, din comuna Negreni, sat Bucea, a plecat de la domiciliul său, însă nu s-a mai întors și nu a mai putut fi contactat. Semnalmentele persoanei: înălțime aproximativ 1.65 – 1.70 metri, greutate aproximativ 50 kg, părul cărunt, ondulat. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu un pulover de culoare gri, o pereche de încălțăminte sport de culoare bej, un fes cu cozoroc de culoare roșie, precum și pantaloni de stofă de culoare gri. Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Șase spitale clujene au primit aparate medicale ultramoderne de 6 milioane de lei

Consiliul Județean Cluj a recepționat 96 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Acestea au ajuns deja la trei dintre spitalele din subordine, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Recuperare, precum și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății. Valoarea celor 96 de aparaturi și echipamente medicale este de 5.995.397 de lei. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19. La Spitalul de Pneumoftiziologie au fost livrate un videolaringoscop, un dispozitiv extra-pulmonar de susținere a funcției pulmonare, patru paturi de terapie intensivă pentru îngrijirea pacientului critic, un electrocardiograf Holter EKG/TA, un dispozitiv de asistență pulmonară intervențională și decarboxilare, 27 de dispozitive medicale pentru ventilația non-invazivă și două injectomate. De asemenea, în dotarea spitalului au mai intrat trei pompe automate de administrare a alimentației…

Canalizarea la pământ pe Bulevardul Muncii. Strada a devenit un râu, iar tramvaiele avansează greu

În noaptea de luni spre marți ploaia a căzut fără oprire la Cluj-Napoca, iar strada Bulevardul Muncii a devenit un canal navigabil. Șoferii clujeni care au fost nevoiți să tranziteze B-dul Muncii au trecut prin apă și au reclamat că strada este plină de apă, scursă și de pe dealul din stânga pe sensul de mers spre Apahida. Circulația tramvaielor a fost îngreunată marți dimineață, iar acestea au avansat cu greu prin apă. Canalizarea din orașul de cinci stele nu mai face față din cauza cantității mari de apă și refulează pe străzi. Imaginile au fost publicate pe grupul de Facebook Info trafic jud. Cluj de o clujeancă, cu mesajul: "Dacă aveți ceva mașina joasa evitați Muncii", "Toată apa de pe deal curge pe bulevardul Muncii, când va fi gata "pădurea" vom coborî cu caiacul direct".

Clujeanul care și-a omorât copilul, condamnat la ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ!

Tatăl care și-a omorât în urmă cu un an de zile copilul de 8 ani la Cluj, Takacs Gyorgy, a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață, potrivit portalului de justiție clujust. Taximetristul clujean Takacs Gyorgy și-a omorât fiul de 8 ani, după care după care s-a plimbat cu cadavrul pe bancheta din spate două zile în zona comunei Ciurila.  Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, iar Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv pe Gyorgy la închisoare pe viață. Bărbatul ar fi recurs la orobila răzbunare după mai multe certuri cu fosta soție.  În noaptea de 25 iulie 2020, după o prealabilă activitate de premeditare, şi-a înjunghiat fiul de 8 ani cu un cuţit, provocându-i decesul. El s-a ascuns pe un deal când au venit polițiștii. Bărbatul a urmărit autoritățile din acel loc, după ce i-au descoperit fiul mort.  El a fost prins…