24 de persoane au fost salvate de piloții Unității Speciale de Aviație Cluj în decembrie 2023

Posted by

Piloții Unității Speciale de Aviație din Cluj-Napoca au realizat 30 de misiuni de salvare în decembrie 2023 prin echipajele aeromericale SMURD, iar 24 de persoane au fost salvate.

Echipajele elicopterelor SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență, transferarea de urgență a pacienților critici, căutarea, salvarea și evacuarea persoanelor accidentate, fiind transportate la unităţile spitaliceşti 24 persoane.

Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale de la Jibou – 16 intervenții, Brașov – 5 intervenții și Arad – 3 intervenții.

„Pe parcursul lunii decembrie 2023, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de aproximativ 41 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.

Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 55 misiuni aeriene în luna decembrie 2023 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.

În continuare, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca sunt pregătiți să intervină în sistem integrat pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, alături de celelalte structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat al Unității Speciale de Aviație Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *