De ani buni, Rocsana Contraș bate drumurile dintre Cluj și comunitățile vulnerabile din Republica Moldova, purtând în brațe nu doar haine groase, ci și speranță. În cea mai recentă misiune a sa, 70 de copii au primit geci de iarnă, iar în ochii lor, spune Rocsana, a încăput toată România Mare în care a ales să creadă.
Peste Prut, acolo unde o așteaptă o șoaptă: „Așa-i că o să mai veniți?”
Pentru Rocsana Contraș, omenia nu are granițe. N-a știut niciodată să trăiască doar pentru sine și nici nu a căutat vreodată să-și pună interesele personale deasupra celorlalți. În schimb, a învățat să împartă: timp, resurse, liniște – cu cei care nu au nimic de oferit înapoi, în afară de o privire sinceră și o mulțumire rostită în șoaptă.
Și de data aceasta, drumul ei a dus-o în Republica Moldova, acolo unde, spune ea, „copiii te iau în brațe și îți șoptesc: Așa-i că o să mai veniți?”. Sunt întrebări care îți rămân în inimă și te cheamă înapoi, chiar și atunci când drumurile sunt grele. Așa au fost îmbrăcați încă 70 de copii – fiecare cu câte o geacă groasă, fiecare cu un licăr de demnitate recâștigată.
Rocsana crede în aceeași Românie Mare pe care o citea în cărțile de istorie: o Românie a inimii, nu doar a hărților. De aceea merge, an de an, către acești copii care o primesc cu poezii, cu emoție și cu un firesc al limbii române pe care nu vrea să-l lase în uitare.
Lacrimi pentru o geacă și bucuria de a te simți „văzut”
„Vă imaginați un copil care abia își ține lacrimile pentru o geacă?”, întreabă ea. Pentru mulți, poate părea puțin. Pentru ei, e enorm. O haină caldă devine, în comunitățile sărmane, nu doar protecție împotriva frigului, ci și dovada că cineva, de undeva, îi vede și îi ascultă.
Rocsana nu ajută după frontiere, criterii geografice sau statistici reci. Ea alege oamenii. Alege copiii. Alege România din inimă. Iar în toate aceste drumuri, nu merge niciodată singură: îi are alături pe voluntari, pe prieteni și pe oamenii care cred în aceeași misiune de bine.
La finalul vizitei, mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă acțiunea: primarului Mihail Focșa, asistentului social Alina Dundev, consilierului Tolea Dundev, educatoarei Nina Lungu și voluntarilor care o însoțesc cu devotament.
Pentru 70 de copii, iarna aceasta va fi mai blândă. Pentru Rocsana, încă o dovadă că un gest mic poate aprinde lumina în cele mai reci colțuri ale lumii.
Mesajul Rocsanei la finalul acestei noi acțiuni de suflet
„Încă 70 de copiii îmbrăcați.
Omul care nu am fost niciodată. Nu am fost niciodată egoistă. Nu am fost niciodată omul care își pune interesele personale mai presus de orice, cu orice preț. Nu am știut niciodată să trăiesc doar pentru mine. În schimb, am știut să mă dau pe mine altora. Am știut să îmi rup din timp, din buget, din liniște, și să împart. Să împart cu cei care au mai puțin, cu cei de la care nu pot primi nimic înapoi în afară de o privire sinceră și o mulțumire murmurată.
Am mers mereu acolo unde am auzit un strigăt de ajutor. Acolo unde cineva, chiar și în șoaptă, avea nevoie de mine. Și, din nou, drumul meu m-a dus în Moldova de dincolo de Prut. Așa cum merg de zece ani în unele comunități din județul Cluj, tot așa vreau să rămân aproape și de copiii de acolo, din Moldova. Pentru că mă iau în brațe și îmi șoptesc la ureche, cu glas tremurat: „Așa-i că o să mai veniți?” Da. O să mai vin. Pentru că mă întreabă în română. Pentru că sunt români, în ochii lor și în inima mea.
Eu cred încă, cu aceeași forță ca în primele mele lecturi despre istorie, în România Mare. În momentul acela din 1918 când Basarabia și-a întins mâna spre Patria Mamă. Sunt crezurile mele, neclintite, și ele mă poartă pe drumuri lungi, dar necesare.
Oamenii de lângă mine, cei pe care mă sprijin și cu care împart aceleași valori, simt la fel. Mergem împreună acolo unde sunt copii români și ducem grija noastră pentru ei. Iar când le văd emoția, lacrimile care tremură în colțul ochilor pentru o geacă, mă opresc pentru o clipă și respir adânc. Pentru că nu-mi vine să cred cât de puțin trebuie, uneori, ca să simți că ai primit o fărâmă de demnitate.
Cei care ne susțineți campaniile, vă întreb: Vă imaginați un copil care abia își ține lacrimile pentru o geacă? Poate unii mi-ar spune că e departe. Că nu sunt ai noștri. Că avem destui necăjiți aici. Știu. Avem. Și nu-i lăsăm. Și nu îi voi lăsa atâta timp cât voi putea merge, atâta timp cât sănătatea și picioarele mă vor ține. Dar asta nu mă oprește să mă duc și la ei, în Moldova. Pentru că asta sunt.
Pentru că omul care nu am fost niciodată este omul care ajută după hărți, după frontiere, după criterii geografice. Eu aleg altfel. Aleg oamenii. Aleg copiii. Aleg România din inimă, nu doar de pe hartă.
Mulțumim pt primire Dnului Primar Focșa Mihail mulțumim pt eforturi asistentului social Dundev Alina consilierului Tolea Dundev mulțumim Dnei Dir Nina Lungu pt cum ne-a așteptat alături de copiii dânsei de la grădiniță și frumoasele poezii pe care ni le-au pregătit. Recunoștință voluntarilor Marius Hetea Carmen Herta Gabriel A Nagy„.
Lasă un răspuns