A distrus toate coșurile de gunoi de pe Dorobanților. Ziua în amiaza mare, fără picior de polițist

Posted by

Un bărbat din Cluj Napoca a fost fotografiat în timp ce distruge coșurile de gunoi de pe strada Dorobanților. A distrus toate coșurile de gunoi.

Este vorba despre o stradă ultra centrală din Cluj Napoca, și foarte intens circulată. Bărbatul cu pricina a fost fotografia de un trecător în timp ce vandalizează coșurile de gunoi stradale.

A distrus toate coșurile de gunoi
A distrus toate coșurile de gunoi

Este incredibil că polițiștii locali sau cei de la Ordine Publică din cadrul IPJ Cluj, nu au fost pe fază. De altfel, susțin sursele noastre, la Secția 2 de Poliție din cadrul Poliției Cluj Napoca, nu există echipaje de Ordine Publică. Dacă se întâmplă ceva în această zonă, este direcționat singurul echipaj de la Secția 6 din cartierul Zorilor.

Clujenii s-au întrebat cum este posibil ca dispeceratul Poliției Locale, care coordonează sistemul public de camere de luat vederi să nu vadă astfel de fapte.

Prejudiciu pe măsură

Un astfel de coș de gunoi costă aproximativ 200 de lei. Alte costuri presupun montarea acestuia pe stâlpi.

Pe de altă parte, lipsa polițiștilor de ordine publică de pe străzi este un fapt critic în Cluj Napoca.

Polițiștii locali, subordonați direct primarului Emil Boc, nu patrulează  pe străzi, așa cum ar trebui. Aceștia preferă mai mult să ridice mașinile parcate ilegal, activitate din care se încasează sume mari de bani.

Când vine vorba despre ordinea publică, deși au la dispoziție mașini noi, polițiștii locali lipsesc de pe străzi. De altfel, aceștia nici nu mai sunt văzuți patrulând pe străzile din oraș.

Ultima oară când polițiștii au reușit să depisteze persoane acuzate de vandalism a fost în vara lui 2023. Atunci, patru tineri din Cluj Napoca au fost depistați că au desenat cu graffiti pe o clădire recent renovată.

Polițiștii locali din cadrul Secției 4 au depistat, la acel moment, patru persoane care făceau desene cu graffiti în cartierul Mănăștur. Trei dintre acestea au inscripționat pereții parkingului Minerva, iar una a acționat în zona skatepark-ului din Parcul Rozelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *