Un teribil accident de circulație a avut loc în această zi, în Constanța. Un bărbat a intrat cu mașina pe care o conducea, cu o viteză estimată la 170 de kilometri la oră, într-un sens giratoriu.

În urma impactului frontal, șoferul, un cunoscut salvamar din Constanța a murit pe loc.
Mașina pe care George Ifrim, de 24 de ani, o conducea s-a transformat într-un morman de fiare vechi.
Tânărul avea permisul de conducere suspendat, pentru comiterea unor abateri la regimul rutier.
”La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. În urma verificărilor s-a constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, susține cei de la IPJ Constanța.
Lasă un răspuns