,

A luat foc o șură în satul Mera. Pompierii clujeni s-au luptat două ore cu flăcările

Posted by

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 21/22 aprilie, un incendiu a avut loc la o șură din satul clujean Mera, comuna Baciu.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale, iar intervenția a durat două ore.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o șură dintr-o gospodărie, situată în localitatea Mera, comuna Baciu.

Alerta a venit în jurul orei 01.20, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD.

În momentul sosirii echipajelor operative, acoperișul structurii, cu o suprafață de 70 mp, și o stivă de lemne de aproximativ 50 mp erau cuprinse de flăcări.

Intervenția a durat mai bine de două ore și a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care a fost găsit, precum și la celelalte structuri din gospodărie.

Un tânăr a fost consultat la fața locului de către echipajul SMURD fără a fi transportat la spital.

Cel mai probabil incendiul a pornit de la faptul că a fost lăsat în funcțiune un bec incandescent în contact cu mai multe materiale lemnoase”, a anunțat ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *