Celebrul violonist Gabi Stângău a murit într-un stupid accident cu un ATV. Muzicantul tocmai ce cântase alături de Andra la un concert. El a mers să se relaxeze alături de prietenii lui pentru câteva ore, dar s-a întâmplat nenorocirea. A murit violonistul Gabi Stângău.

Martori spun că Gabi Stângău a pierdut controlul ATV-ului și a intrat într-un stâlp. Acesta s-a răsturnat și l-a prins pe violonist între structura de beton și o țeavă. Decesul a survenit pe loc.
La fața locului s-au deplasat paramedicii de la SMURD dar nu au putut face nimic.
Tragedia vine la doua două zile de la momentul în care violonistul a împlinit 32 de ani.
Accidentul a avut loc pe raza localității Dumbrăvița.
Mesaje de condoleanțe de la artiști
Moartea fulgerătoare a lui Gabi Stângău a provocat un șoc în lumea muzicală. Celebra georgiana Lobonț a scris un mesaj de condoleanțe.
„O mare tragedie. Sunt marcată de vestea asta. Colegul nostru Gabi Stângău, un ceteraș extrem de bun și talentat din Maramureș azi a plecat dintre noi. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace. Ai fost un om deosebit și scriu asta pentru că mi-ai dat o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Nu am cuvinte. Condoleanțe familiei”, a fost mesajul Georgianei Lobonț publicat pe o rețea de socializare.
Lasă un răspuns