Absenteismul școlar, combătut în comuna Iara. Polițiștii din Turda au strâns rechizite, alimente și haine pentru elevii din familii fără posibilități materiale

Posted by

Plițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au desfășurat, marți, 21 februarie, o acțiune cu caracter educativ-preventiv pe raza comunei Iara pentru a preveni absenteismul școlar.

În acest sens, pentru a facilita accesul la educație și implicit pentru a reduce nevelul de absenteism școlar, care, din verificările efectuate, a crescut și din cauza nevoilor materiale, poliștii turdeni au inițiat o activitate la nivelul comunei Iara, cu scopul de a aduna rechizite și bunuri pentru familile cu situație materială precară.

Colegii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost încântați de această inițiativă, iar împreună cu alți cetățeni care au dat dovadă de empatie și spirit civic au achiziționat și adunat rechzite pentru școală, articole de îmbrăcăminte, alimente, dar și alte tipuri de bunuri de care aceștia aveau nevoie, pe care le-au împărțit ulteiror în cadrul activității de prevenire.

Lemne donate de polițiști familiilor modeste

De asemenea, a fost achiziționată o cantiatate de 16 metri cubi de material lemnos din cadrul Ocoului Silvic Turda, care a fost donată famililor cu o situație financiară mai delicată.

Școala, alături de familie, influențează într-o mare măsură modul în care se formează personalitatea copilului. Astfel, accesul la educație reprezintă un factor principal în activitatea de prevenire a infracționaliății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *