Accident de motocicletă în centrul Clujului. O femeie a ajuns la spital

Posted by

O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, a intervenit în această dimineață la un accident de motocicletă care a avut loc în centrul orașului.

La fața locului pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat unei femei, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care prezenta multiple traumatisme so suspiciuni de fracturi.

Motociclista a ajuns la spital in stare grava.
Motociclista a ajuns la spital in stare grava.

Acesta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, conform primei evaluări aceasta era conștientă și cooperantă.

Accident la intersecția Eminescu și Moților

Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 53 de ani, din Cluj-Napoca, se face vinovat de producerea acestui accident.

Acesta se deplasa cu un autoturism în direcția Calea Mănăștur, ar fi efectuat un viraj la stânga, înspre strada Iuliu Hațieganu, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă înspre centrul municipiului, de o femeie de 36 de ani.

A rezultat rănirea și transportarea la spital a femeii. Testările cu aparatul etilometru a conducătorilor au indicat rezultate negative.

Polițiștii clujeni vor continia cercetările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *