Un accdent feroviar a avut loc la intrarea în stația CFR Câmpia Turzii.

Pompierii sunt la fața locului pentru a asigura extragerea șoferului unei dubițe dintre fioarele contorsionate. A fost nevoie de aplicarea manevrelor de descarcerare a unui bărbat. Acesta era șoferul unei autoutilitare lovită de tren, la intrarea în municipiul Câmpia-Turzii.
Salvatorii au acționat cu echipamentele din dotare pentru asigurarea accesului și extragerea victimei din autovehicul, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite.
Conform primei evaluări, bărbatul era în stare de conștiență și era cooperant.
Acesta a fost preluat de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii susțin că șoferul dubiței nu a respectat culoarea roșie a semaforului de la nivel cu calea ferată. În momentul în care mașina a intrat peste calea ferată a fost lovit în plin de locomotiva unui tren.
Ce spun polițiștii clujeni
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 44 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea o autoutilitară, nu ar fi respectat semnalele sonore și luminoase de la nivel cu calea ferată, fiind accidentat de un tren care circula pe relația Sibiu – Cluj-Napoca.
În urma evenimentului, bărbatul de 44 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Atât conducătorul auto, cât și mecanicul locomotivei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns