Un grav accident de circulație a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 16/17 ianuarie, în jurul orei 02:48, la ieșire din localitatea Ileanda spre Dej. Două microbuze au fost implicate, iar 13 victime au avut nevoie de îngrijiri medicale.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar în urma apelului la 112, au fost trimise la locul accidentului 11 echipaje de intervenție. 13 victime au fost evaluate la faţa locului, trei persoane fiind încarcerate.
„Marți noaptea, la ora 2:48, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost alertat despre producerea unui accident rutier între 2 microbuze. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului Sălaj a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului au fost alocate de urgență 6 ambulanțe de prim ajutor, 2 ambulanțe cu medic, o autospecială transport persoane și victime multiple, o autospecială primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
Din primele informații, în urma accidentului rutier au rezultat 13 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului, dintre care 3 încarcerate. Șapte dintre victime au fost transportate la spital. Patru victime au fost transportate la UPU Dej, iar trei, la UPU Zalău”, a transmis ISU Sălaj.
Șase victime erau cetățeni ucraineni
Şase dintre cele 13 victime implicate în accident sunt cetăţeni ucraineni.
Planul roșu a fost dezactivat la ora 05:02, potrivit site-ului graiulsalajului.ro.
Lasă un răspuns