Un accident rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe raza localității Izvorul Crișului, soldat cu rănirea a patru persoane, din care un bărbat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc pe DN1E60 și în care a fost implicat și un camion.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această noapte la un accident rutier petrecut pe DN1E60, în apropiere de localitatea Izvorul Crișului.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit o autoutilitară avariată și un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, întins pe jos lângă aceasta, care prezenta multiple traumatisme și era într-o stare generală gravă. Pompierii i-au acordat primul ajutor calificat și l-au predat echipajului SAJ pentru a fi transportat de urgență la spital.
Alte patru persoane au fost consultate la locul accidentului de către echipajul SMURD, dintre care un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta era conștient și cooperant”, a anuntat ISU Cluj.