Un grav accident de circulație a avut loc, joi, în jurul orei 14.45, la Livada, juețul Cluj. Accident grav la Livada, Cluj.

Două persoane care se aflșau pe o motociclită au fost grav rănite. Surse oficiale ne-au declarat că motociclistul este în stare de inconștiență.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Livada.
Din primele date, în accident au fost implicate o motocicletă și un autoturism. Au rezultat două victime, dintre care una este inconștientă.
La fața locului acționează o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ. Revin cu informații!
Martorii de la fața locului ne transmit că o femeie este intubată de medicii de la SMURD. De asemenea, elicopterul SMURD a fost trimis la Livada pentru a prelua victima aflată în stare critică.
Motociliștii sunt un pericol public
Miercuri, seara, în jurul orei 22, în Cluj Napoca a avut loc un alt accident grav de circulație în care a fost implicat un motociclist.
Acesta a intrat în în plin într-un autoturism care se afla într-un sens giratoriu.
La fața locului au ajuns paramedicii de la SMURD Cluj și pompierii de la ISU Cluj.
Motociclitul a fost prealuat de medici, acesta fiind în stare gravă.
Martorii au declarat că motociclistul circula cu viteză foarte mare și nu a mai putut evita impactul cu autoturismul.
Lasă un răspuns