Un accident rutier a avut loc în această seară în Sânnicoara, comuna Apahida, în jurul orei 20 la intersecția străzii școlii cu drumul național 1c .
Au fost implicate un ATV și autobuzul care circula pe ruta Apahida Cluj, pe linia M41.
Din primele informații, cel care conducea ATV-ului a intenționat să vireze la stânga, pe Drumul Național 1C, moment în care a fost lovit in plin de către autobuzul care circula regulamentar. În urma impactului autobuzul a ajuns ajuns pe contrasens, unde nu se afla niciun autoturism.
Martorii de la fața locului susțin că cel care conducea ATV-ul este grav ranit, la fața locului fiind și un echipaj de la SMURD Cluj, care acordă ajutorul medical de urgență.
Un echipaj de poliție rutieră și unul de la Criminalistică sunt în zonă și fac cercetări.
Traficul pe DN1 este blocat.
Ce spune Poliția Cluj
La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs la intersecția DN1 C și strada Școlii, din localitatea Sânnicoara, între un ATV și un autobuz.
Din primele date, polițiștii au constatat că un bărbat de 27 de ani, din comuna Geaca, în timp ce ar fi pătruns cu ATV-ul pe DN1C, ar fi fost acroșat de un autobuz, condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani.
În urma evenimentului, bărbatul de 27 de ani a fost transportat la spital pentru mai multe investigații de specialitate.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constat că bărbatul de 27 de ani nu deține permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,13 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns