Un accident grav a avut loc sâmbătă dimineață la Tureni pe DN1E60, la intersecţia cu DJ103G. În urma accidentului, o tânără de 20 de ani a fost transportată la spital.
Din primele date oferite de IPJ Cluj, accidentul rutier a avut loc pe DN1E60, la intersecţie cu DJ103G, pe fondul neacordării de prioritate de către un conducător auto.
Conducătorul auto nu s-ar fi asigurat la pătrundera pe DN1E60, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Turda.
În urma accidentului, o persoană de sex feminin în vârstă de 20 ani a fost transportată de SAJ la spital. Victima este conștientă și nu a fost încarcerată, anunţă ISU Cluj.
Autorităţile anunţă că vor reveni cu informaţii după finalizarea activităților desfășurate de poliţişti la faţa locului.
Lasă un răspuns