,

Accident grav la Tureni. Un bărbat este în stop cardio respirator

Posted by

Două autospeciale de la ISU Cluj, două echipaje SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță a Județului Cluj au intervenit în această seară pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Tureni, în jurul orei 19.50.

Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, iar un bărbat se afla întins pe carosabil în stop cardio-respirator. Victima a fost găsită la vreo 30 de metri mde mașina avariată grav pe partea dreaptă, semn că a fost smuls din mașină în urma acestui impact deosebit de grav.

”Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, de către salvatorii sosiți la fața locului, acțiuni care sunt încă în desfășurare. Un al doilea bărbat a fost consultat la fața locului, care prezenta afecțiuni ușoare la prima evaluare. Pompierii au asigurat măsuri de siguranță la locul evenimentului și au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, precum și aplicarea manevrelor de resuscitare”, au comunicat cei de la ISU Cluj.

Ce spune Poliția Cluj

În această seară, în jurul orei 19.50, în zona localității Tureni, a avut loc un eveniment rutier între 2 autoturisme.

Din primele date, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 36 de ani, din Tureni, care se deplasa din direcția Turda spre Cluj-Napoca, la intrarea în localitatea Tureni ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum local, intrând în coliziune cu un autoturism, condus din direcția Cluj-Napoca spre Turda, de un bărbat de 36 de ani, din Apahida.

În urma evenimentului cei doi conducători auto au fost răniți, bărbatul din Apahida fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate, față de celălalt conducător fiind aplicate în acest moment manevre de resuscitare.

Conducătorul auto de 36 de ani, din Apahida, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *