Accident grav pe autostrada Sebeș-Turda s-a produs luni după-amiază, cu două autoturisme implicate.

Incidentul a avut loc pe autostrada A10, sensul de mers spre Turda. Două autoturisme s-au lovit puternic, iar în urma căruia un tânăr de 25 ani a fost găsit inconștient.
Elicopterul SMURD a intervenit rapid
„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe A10, sensul de mers spre Turda.
În accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate.
Din primele date, un bărbat de aproximativ 25 de ani este inconștient, primind îngrijiri medicale.
La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Partea medicală va fi sprijinită de elicopterul SMURD Târgu Mureș, care va ateriza la fața locului”, a anuntat ISU Cluj.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A 10 Sebeș – Turda, la kilometrul 67+500 metri, în zona localității Turda, județul Cluj, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, pentru care a fost solicitat un elicopter SMURD. Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă a sensului de mers Sebeș – Turda.
Tânărul care a fost găsit la fața locului a fost transportat în stare gravă la spital cu elicopterul SMURD.
Nu au existat alte persoane care să solicite îngrijiri medicale, a mai transmis ISU.
Lasă un răspuns