Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute la un accident rutier petrecut pe B-dul Muncii din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit trei autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.
Un bărbat a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, în stare de conștiență și cooperant.
VIteza a stat la baza producerii acesui accident
Martorii susțin că unul dintre șoferii implicați a condus cu viteză și a scăpat mașina de sub control, fapt ce a provocat accidentul.
”Da, e un pustan si mereu conducea agresiv, iesea in evidenta cu masina si asa mereu putea fi remarcat si retinut usor. L-am mai ferit, l-au ferit si altii…bine ca nu s-a dus careva in alta lume. Cum zice cineva mai sus, iesiti in teste „de toti banii” vara noaptea, nu pe 0 grade, pe 20 daca se poate ca e ok daca aveti intercooler bun”, a precizat unul dintre martori.
Ce spune Poliția Cluj?
În jurul orei 23.15, polițiștii Biroului Rutier Cluj au fost solicitați pentru a interveni pe Bulevardul Muncii, din municipiul Cuj-Napoca, în urma producerii unui eveniment rutier.
Primele cercetări au indicat faptul că un conducător auto în vârstă de 20 de ani, din municipiul Iași, care se deplasa cu autoturismul în direcția străzii Oașului a intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda, condus de un tânăr de 19 ani comuna Apahida.
După impact, autoturismul tânărului de 19 ani a fost proiectat în afara părții carosabile, într-un autoturism parcat.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 20 de ani. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
Autoturismele implicate au fost transportate de la fața locului de către o companie specializată iar carosabilul a fost curățat de petele de ulei existente.

Aha, deci liniile de tramvai sunt „un pericol mortal”, nu bezmeticii idioți care circulă haotic pe străzile și șoselele României!