Accident grav pe centura Vâlcele-Apahida. Trei mașini au fost implicate și șase victime au fost rănite în urma acestui accident.

Traficul a fost blocat, iar circulația se desfășoară cu dificultate. Dintre cele șase victime confirmate, au fost și două fetițe în vârstă de 2 ani.
Cum s-a produs accidentul de pe Centura Vâlcele-Apahida
„Astăzi, 10 ianuarie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida, în care au fost implicate 4 vehicule.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 44 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism în direcția localității Vâlcele, ar fi acroșat semiremorca unui autotren care circula din sens opus. În urma impactului, autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu alte două autoturisme.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 44 de ani, a unui pasager adult din autoturismul acestuia, precum și a doi minori de 2 ani, aflați în același vehicul.
De asemenea, ceilalți doi conducători auto implicați au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier.
Traficul este blocat pentru efectuarea cercetărilor, urmând să fie reluat în aproximativ 25 de minute”, a anunțat IPJ Cluj.
Șase victime transportate la spital
Patru adulți și doi copii au fost răniți într-un accident rutier pe centura Vâlcele-Apahida.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida.
În accident au fost implicate trei autoturisme, dar din fericire nu au existat persoane încarcerate.
Două femei, doi bărbați și două minore de 2 ani vor fi transportați la spital de către echipajele medicale. Toate persoanele sunt conștiente, cooperante, prezentând diverse traumatisme.
La misiune au luat parte trei autospeciale, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe SAJ”, a anuntat ISU Cluj.
Lasă un răspuns