,

Accident grav pe strada Horea din Cluj Napoca. Șoferul a consumat alcool

Posted by

Miercuri, la prima oră a dimineții, pe strada Horea, din Cluj Napoca a avut loc un grav accident de circulație. Accident grav pe strada Horea din Cluj Napoca.

accident strada Horea Cluj
Accident grav

Un bărbat care a consumat alcool a fost autorul acestui accident grav de circulație. Martorii spun că mașina circula cu viteză foarte mare, și a derapat pe liniile de tramvai existente în zonă.

În acest accident u fost implicate trei mașini, care au suferit daună totală.

La fața locului au fost și pompierii clujeni care au asigurat măsurile specifice.

Un tânăr de 18 ani a fost transportat la spital.

Ce spune Poliția Cluj

Conform primelor cercetări a rezultat că un tânăr de 20 de ani, din comuna Frata, care circula cu autoturismul dinspre strada Horea înspre strada Regele Ferdinad, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un autovehicul parcat pe partea dreaptă a sensului de deplasare, care la rândul său a fost proiectat în alte două autovehicule parcate.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea unui tânăr de 18 ani, pasager în autovehicul, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *